Sprijin mărinimos din Olanda

Sprijin mărinimos din Olanda

Acum eu mă simt gospodină în camera mea reparată și mobilată. Nu-mi este rușine chiar să primesc oaspeți în odaia mea, unde putem sta la masă și vorbi pe-ndelete”, mărturisește Gabriela, una dintre beneficiarele Internatului psihoneurologic din Bălți, instituție care, la mijlocul acestui an, a beneficiat de o asistență umanitară din Olanda.
Organizația „Macromicro” din Olanda a donat Internatului bălțean circa nouă tone de mobilă. Acest fapt a permis ca o bună parte din odăile proaspăt reparate ale beneficiarilor să fie mobilate. La fel, au fost mobilate și alte încăperi din Internat. Lotul umanitar olandez pentru Internatul psihoneurologic din Bălți format din peste 250 de articole de mobilă (paturi, dulapuri, scaune, saltele, mese, șemineuri etc.), a fost evaluat la peste  cinci mii de euro.

„Noi le suntem recunoscători partenerilor olandezi pentru gestul mărinimos făcut. Deși mobila este de mâna a doua, aceasta este foarte calitativă și, cred, că va servi instituția noastră încă cel puțin zece ani”, spune Vasile Petic, directorul Internatului psihoneurologic din Bălți.

„Ajutorul umanitar olandez este extrem de binevenit în condițiile în care bugetul instituției noastre este unul auster care permite asigurarea cu strictul necesar: alimentație și tratament”, a adaugat Vasile Petic.

Organizația „Macromicro” din Olanda continuă să fie receptivă la necesitățile Internatului psihoneurologic din Bălți.

Unul dintre reprezentanții organizației, Fer Haak, spune că „Macromicro” se axează în prezent pe un proiect ce presupune acumularea de fonduri în vederea achiziționării unor seturi de lenjerie de pat pentru beneficiari, dar și pentru alte necesități ale internatului bălțean. „În acest sens am inițiat o campanie pe rețelele de socializare Facebook și Linkeden și deja am primit un sprijin simțitor din partea Fundației Gates”, spune Fer Haak.

Colaborarea dintre organizația olandeză și Internatul psihoneurologic din Bălți a fost inițiată din întâmplare.

„Asociația SOMATO din Bălți derula un proiect ce ține de implementarea locuințelor protejate în orașul nostru. Atunci am realizat și o evaluare a necesităților internatului din Bălți pe care am prezentat-o organizației olandeze. Aceasta s-a oferit să aducă un lot de mobilă atât de necesară instituției curative de la noi”, povestește Jana Chihai, președinta Asociației SOMATO.

„Pentru asociația noastră este important nu doar să creeze servicii comunitare și să ofere suport în comunitate pentru cei cu probleme de sănătate mintală, dar și să contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai a celor din instituțiile rezidențiale”, a mai adăugat Jana Chihai.

Internatul psihoneurologic din Bălţi are circa 550 de pacienți. Tutelaţii instituţiei, în mare parte care provin din regiunea de nord a R. Moldova (o mică țară situată în sud-estul Europei, care se se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la est), sunt bărbaţi şi femei de diferite vârste care beneficiază de întreţinere completă, aceștia fiind cazaţi temporar sau permanent.

5 decembrie, 2012